Sa luam pe primul si anume Seful Politiei din Piatra - Neamt. Acesta nu intelegea ce "mare rau a facut ca dadea bani cu camata" acel interlop? Acest personaj aflat in slujba legii, si platit de noi, considera camata o indeletnicire onesta si - mai ales - daca este practicata si de superiorii sai atunci, aceasta, devine "legala". Sunt curios ce alte ilegalitati au fost legitimate in Piatra - Neamt, sa il ocolesc atunci cand intamplator ajung pe acolo, mai ales ca in ultimul timp a fost prezentata si ca statiune turistica.
Apoi avem un alt reprezentant, de aceasta data a Politiei Animalele care plangea in hohote.
Sa fi fost angajatorul lui dupa acest episod l-as fi dat afara. Cum poti sa reprezinti o institutie in modul acesta? Se presupune ca trebuie sa ai taria de caracter pentru a analiza faptele lucid; ori numai luciditate nu am vazut acolo. Sa fii patimas in ceea ce faci nu este un lucru rau. In schimb sa fii patimas in haina statului atunci cine stie unde se poate ajunge.
Iar la final, ca sa inteleaga si patimasul de la Politia Animalelor, acele animale au fost trecute in carca Primariei de acolo, Primarie care nu va avea bani sa le intretina. Bietele animale au nimerit din lac in put.
Oare cat o sa mai platim pentru acesti incompetenti?
Cat va trebui sa induram ca unii din cei angajati de stat sa inteleaga diferenta dintre bine si rau si diferenta dintre compasiune si ridicol?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu